marți, 11 martie 2014

Decat o iubire imposibila, mai bine posibilitatea singuratatii

Trăim în fiecare zi drame casnice sau publice, rareori punctate de episoade în care surâsul are ultimul cuvânt de spus. Bătălii ale orgoliilor, ale teatrului de control, ale neasumării şi iresponsabilităţii. Deşi “viaaațaa e scuuuurtă, se știiiiieeee...” vorba unui clasic în viață, ne încăpăţânam să ne continuăm zbaterea euforică şi risipitoare de energie în ale micimilor sufleteşti cotidiene. Agonii halucinante ale lucidităţii, când îţi îngropi sufletul făcându-ţi harakiri speranţelor proprii de mai bine şi accepţi să trăieşti cu frica, cu neîncrederea, cu neiubirea şi non-sensul unei vieţi cu astfel de orizonturi cenuşii.
Există şi relaţii care încep într-un mod total nepotrivit şi incert pentru a deveni apoi relaţii exclusive, de top. E ca un joc la 6 din 49, un rămăşag pe care ţi l-ai putea asuma dacă credinţa ta, iubirea şi speranţa din inima proprie din dotare  nu au termen de valabilitate.
O iubire imposibilă e frumoasă doar în imaginaţia unui poet tâmp şi neexperimentat. O iubire imposibilă are chinuri de Sisif şi văgăuni adânci în care sufletul este chinuit ca în iad, iar momentele de frumos sunt rare şi sporadice. Vrei aşa ceva? Vrei să fii rege/regină peste un imperiu în colaps total şi să intuieşti doar ceea ce ai fi putut avea şi totuşi nu ai? Vrei să fii cu adevărat sau doar să exişti? Dacă alegi prima variantă, şi anume alegi să conjugi verbul A FI la prezent, îţi asumi necondiţionat să iubeşti fără aşteptări şi judecăţi pe termen nedefinit; dacă alegi varianta a doua, adică doar SĂ EXIȘTI,  retrage-te în gloria prezentului nedemonizat încă. Fă-o cât mai e timp, fă-o de dragul tău, de dragul lui, de dragul Universului pentru că suferinţa în doi e mai sfâşietoare decât suferinţa singurătăţii.
Unii aleg să înşele: fizic sau doar cu gândul. Înşelatul nici nu are treabă cu sexul de multe ori, ci cu evadarea din asumarea responsabilităţii de zi cu zi şi incapacitatea de a lua o decizie. Înşelatul este de fapt  prelungirea agoniei şi neasumarea eşecului, căderea zeului “nevinovat” de pe piedestalul investit cu iubire şi cu credinţă. 


Da, poţi alege să joci rolul binedefinit de amant/amantă, să iubeşti dual şi la fel de imposibil,dar cu anumite condiţii: cu condiţia primordială să nu pui niciodată condiţii, să poţi tolera sărbători şi weekend-uri pline de cearşafuri strânse în pumni de dor şi frustrare, să poţi accepta potenţiale fericiri furate în frânturi de clipe în doi. Şi atunci ce alegi? Care este decizia ta? Singurătate în doi sau singurătate şi atât? Iubire imposibilă sau amantlâc?

Eu ştiu exact ce vreau. Şi, tocmai pentru că simţi asta, mă respingi. Pentru că atunci ar trebui să-ţi accepţi propria-ţi cădere din rai, să îţi refuzi drogul, iluzia, să nu te mai crezi nemuritor/nemuritoare. Încă îţi mai doreşti gloria lumescului, încă vrei să parvii în “elita” celor care au de toate şi de fapt nu au nimic. Şi nu, din păcate nu poţi trece de arzătoarea dorinţă decât indeplinindu-ți-o, orgoliul îţi va fi satisfăcut o singură dată şi bine doar când vei intra în posesiile tale lumeşti.


 Ştiu însă că va veni ziua în care îţi va fi dor, ziua în care înţelegerea va da deoparte vălul orgoliului, ziua în care îţi vei tortura mintea şi neuronii încercând să-ţi ierţi prostia și rătăcirile. Vei conştientiza în acea zi că de fapt eşti rege/regină peste un imperiu din care lipseşte sensul vieţii şi combustibilul vital al iubirii. Şi atunci rămân la decizia declarării propriului altar în care arde nesfârşită flacăra speranţei, pentru că, odată ce am cunoscut arderea, nu mai pot trăi fără acea flacără.

Nobis!

0 comentarii:

Trimiteți un comentariu