joi, 20 februarie 2014

Te rog nu ma parasi!

Un bun prieten a venit ieri pe la mine să mai stăm la poveşti, căci, spunea el, după o anumită vârstă nu îţi mai faci prieteni noi(din cei adevăraţi), ci rămâi cu cei vechi. Nu îi voi dezvălui adevărata identitate a acestui prieten, că nu ar fi kosher; să îi spunem simplu Liviu.
Şi dragul de Liviu, în viaţa reală, a făcut pe muncă cinstită şi grea multe milioane de euro de-a lungul vremii, a început în 1994 şi acum are 6 firme în domenii diferite, toate pe profit chiar şi în vremurile acestea de restrişte financiară.

Şi cum stăteam noi de poveşti îmi spune:
-          Mai ţii minte când m-am apucat eu de afaceri...când mi-am dat demisia ca angajat, am vândut Dacia lui taică-miu şi mi-am amanetat bruma de bijuterii din casă?
-          Da, îmi aduc aminte, zic eu. Mi se pare că a trecut o veşnicie de atunci. De ce mă întrebi?
-          Ai idee câte persoane mi-au întors spatele, chiar din familie, m-au făcut nebun şi mi-au spus că sunt dus cu capul de vreau să îmi dau demisia şi să renunţ la un loc călduţ şi un salariu “sigur” pentru himere, cai verzi pe pereţi?
-          Mi-ai spus ceva tu atunci ţin minte....ai venit la mine abătut şi am plecat pe malul Dunării să îţi spui of-ul, dar erai şi îndârjit, mai ştii cum strângeai pumnii şi şuierai printre dinţi:” Eu pot, simt că voi reuşi, sunt pregătit”?
-          Nu, asta nu mai îmi aduceam aminte, a mai adăugat gânditor prietenul meu Liviu. Ştii....mă întreb....de ce oamenilor le place să te judece după şabloanele lor, de ce nu reuşesc să îşi vadă mai departe decât lungul nasului, de ce încearcă să te tragă în jos? Cum să îi fac să înţeleagă că e rău şi pentru mine şi pentru ei?


Pe moment nu am avut un răspuns, era totul “la cald” şi simţeam vibraţia aerului încărcat de emoţii şi semnificaţii de tot felul. Dar am stat şi m-am gândit dragă Liviu, şi acum cred că ştiu răspunsul.

Aşa e, ai dreptate, oamenii încearcă să te tragă în jos, cel puţin aparent. Dar să ştii că nu fac asta din răutate, ci dimpotrivă, din iubire. Da da, exact, ai auzit bine, din iubire, chiar dacă iubire cu năbădăi, în care vor să deţină controlul. Din iubire le este teamă pentru tine, să nu îţi frângi aripile dând cu botul de zidul eşecurilor inerente unor prime încercări. Şi din iubire pentru ei.....adică frică de a nu fi părăsiţi. E ca un strigăt mut de disperare :

-          Te rog nu mă părăsiiiiii!

Pentru că vei creşte(la propriu şi la figurat), te vei dezvolta, te vei schimba, vei avea noi orizonturi....şi s-ar putea să îţi doreşti să rămâi și să experimentezi acele orizonturi...ei bine şi aici intervine frica lor, impresia că îi vei abandona.
Tot ce îţi rămâne de făcut este să asiguri persoanele respective că nu le vei părăsi, că există posibilitatea să zburaţi în doi, sau în trei, sau în cârd, că evoluţia ta poate însemna şi evoluţia lor, că tu eşti doar deschizător de drumuri şi că îţi doreşti în continuare compania lor pe lungul drum către noile orizonturi.
La frică răspunde cu iubire! Dacă te judecă, tu nu judeca, fii blând şi înţelegător şi dăruieşte-le iubire necondiționată şi zâmbet!


Eu asta i-aș răspunde acum lui Liviu. Tu ce răspuns i-ai da?

0 comentarii:

Trimiteți un comentariu