joi, 27 februarie 2014

Tu de ce ma ajuţi?

Eram în mașină la semafor. În interiorul maşinii era o atmosferă plăcută, cald, de la radio se auzeau în surdină acordurile unui blues languros, eram cu gândurile mele departeeee-departe în lumea mea interioară, priveam prin parbriz vremea întunecată şi cenuşie de afară, cu lapoviţa ce curgea neîncetat de 12 ore peste oraş, frig, umezeală şi mult gri...... Aud că prin vis o bătaie timidă în geamul lateral, deschid şi văd 2 ochi curaţi, frumoşi în care se oglindea Dumnezeul din fiecare dintre noi.
-          Mă ajutaţi vă rog cu ceva de mâncare?  .......Era o voce umilă, tristă, în concordanţă cu vremea de afară.
Impulsul imediat a fost să bag mâna în buzunar şi să îi dau 2-3 lei, dar în urechea mea dreaptă(interioară) mi-au sunat imediat şuierător vorbele prietenei mele:”Nu le mai da de pomană nimic, nu ai văzut dragă reportajul ăla cu aia care cerşea şi avea câteva zeci de mii de euro în cont?....plus că alimentezi astfel mafia cerşetorilor, în spatele lor sunt alţii care îi exploatează şi merg în maşini pe care tu nici nu le visezi .....”   Am ezitat în a duce mâna la portofel.
Aveam pe bancheta din dreapta un sandwich cumpărat în grabă, 2 covrigi integrali şi un măr. Erau într-o pungă de plastic. Am ales să îi dau imediat toată punga, eu puteam să îmi mai iau pe drum ceva fructe dacă mă răzbea foamea. În timp ce îi dădeam punga pe geam, m-a izbit un amănunt pe care nu îl observasem:  cel care îmi impresionase retina cu puritatea din ochii săi nu avea picioare, era într-un scaun cu rotile, vechi şi sudat pe alocuri.
Am renunţat în a mai analiza situaţia şi pe lângă pungă i-am strecurat în mâna rece şi tremurândă şi ceva bănuţi. Mi-a mulţumit la fel de trist şi mi-a spus : “ Dumnezeu să vă ocrotească şi să vă ajute.”
S-a îndepărtat de şirul de maşini de la semafor şi s-a dus pe trotuar. Acolo, de sub un boschet, a ieşit un câine la fel de ud şi de înfrigurat ca personajul cu pricina. Acesta a desfăcut punga,  a luat sandwich-ul, l-a rupt în două, a muşcat dintr-o jumătate, iar cealaltă jumătate a dat-o tovarăşului său de suferinţă patruped.
 sursa foto aici

Asta a fost lecţia mea de astăzi, cea care mi-a născut o mulţime de întrebări în minte.  De ce ajutăm pe cei din jur? Care este motivaţia?
Eu nu am răspuns la aceste întrebări înainte de a acţiona din impuls. Am făcut eaxct ceea ce am simţit. Dacă mi-aş fi ascultat mintea în defavoarea inimii probabil aş fi disecat la nesfârşit firul în patru şi nu aş fi acţionat. Motivaţia fiecăruia pentru a oferi ajutor cuiva este desigur diferită de la om la om: unii ajuta pentru a se simţi importanţi, alţii pentru a se simţi cu conştiinţa împăcată, altiii pentru că au convingerea  că mai devreme sau mai târziu acel ajutor se va întoarce la ei pe alte căi. .... şi lista rămâne deschisă.
 
sursa foto aici

Ascultă-ţi inima de câte ori poţi şi lasă mintea să îşi facă numărul.  Ajută pur şi simplu, oferă din preaplinul tău interior cu iubire şi altuia. Motivul pentru care faci asta e mai puţin important. Nu ajuta niciodată dacă aștepți ceva în schimb! Ajută necondiționat, asta te va face să te simţi împlinit.


Gând bun!


0 comentarii:

Trimiteți un comentariu