sâmbătă, 18 iulie 2015

De ce nu slăbim făcând cardio?

Fac zilnic cardio la sala alergând pe bandă. De ce nu slăbesc?

Sigur cunoşti şi tu cel puţin o persoană care  petrece  30, 40 sau chiar 60 minute pe  banda de alergare, pentru că aşa a citit pe net, ..."faci cardio slăbeşti". Greşit! Conform ultimelor cercetări această activitate va trimite corpului tău un semnal puternic pentru a începe stocarea grăsimii în loc de ardere a depozitelor de ţesut adipos.
Acest lucru se datorează faptului că atunci când faci cardio, corpul tău reacţionează la stres prin suprimarea un hormon foarte important, care este produs de glanda tiroidă să ardă grăsimi. Când acest hormon, numit T3, este suprimat, corpul tău începe stocarea de grăsime imediat.
Practic, corpul tău se obişnuieşte cu ceea ce face şi, în consecinţă,  se autoreglează pentru a deveni mai eficient în a face această activitate.  Acest lucru înseamnă că organismul tău arde o cantitate mai mică de calorii, deoarece nu trebuie să lucreze din greu.

Şi atunci ce e de făcut? Renunţăm la cardio?

Şi DA şi NU.
DA - renunţăm la antrenamentele cardio lungi şi monotone de tip bandă de alergare. Prea mult cardio induce o mulţime de stres corpului tău. Şi ştim cu toţii că stresul determină eliberarea de cortizol aka "hormonul stresului". Nivelurile cronic ridicate ale acestui hormon pot provoca acumulare de grăsime în zona abdominală, creşterea în greutate, anomalii de zahăr din sânge, şi obiceiuri proaste de dormit. Cardio timp îndelungat, de asemenea,  provoacă senzaţia de foame! Ai observat vreodată cât de foame îţi este după o sesiune de bandă de 30 minute?
NU - nu renunţăm la antrenamentele cardio, ci schimbăm ritmul, durata şi modalitatea de a alege programul de exerciţii.
În primul rând renunţăm la monotonie. Exerciţiile trebuie să fie extrem de variate pentru a obliga organismul să se adapteze din mers, în felul acesta arzând mai multe calorii.
Alegem exerciţii de tip HIIT(high intensity interval training), sărit coarda, jumpin'jack, sau sprinturi de pe loc. La un simplu search pe Google vei găsi programe complete de new-cardio care sunt deja validate de foarte mulţi utilizatori(exemplu FOCUS T25 sau P90X).

Şi nu în ultimul rând dacă vrei să arzi cât mai multe calorii şi mult timp după ce ai încetat antrenamentul....ridică greutăţi. Şi nu repetări multe cu greutăţi mici, ci repetări puţine cu greutăţi mari. Studiile arată că după un antrenament corect de scurtă durata cu greutăţi combinat cu HIIT vei arde calorii şi 24 de ore după terminarea antrenamentului. Chestia asta se numeşte afterburn effect. O componentă a efectului afterburn este EPOC(excess post-exercise oxygen consumption) sau consum excesiv de oxigen post-antrenament. Ce face acest EPOC? Creşte rata metabolică post-antrenament = ardere calorii.
Aşadar cheia înlocuirii grăsimii corporale cu masă şi fibră musculară este creşterea ratei metabolice în timpul antrenamentului şi după antrenament.

Concluzii: Combinaţia ideală pentru a maximiza arderile grăsimilor corporale este un antrenament intens, de durata medie (30-40 minute), ce alternează intervalele cardio cu exerciţiile cu greutăţi. Săriturile pe loc timp de 30 de secunde( sau coarda), cu 10 secunde de alergare uşoară  pentru recuperare însoţite de respiraţii profunde, urmate de 1-3 seturi de exerciţii de rezistenţă, cu greutăţi mari şi 3-4 repetiţii pe set sunt ideale pentru a accelera rata metabolică şi a o menţine ridicată mult timp după terminarea antrenamentului.

Nu uita: EAT CLEAN, TRAIN HARD & ENJOY YOUR LIFE!

Succes!

luni, 22 decembrie 2014

Tu ai fost cuminte!?!?

Ca în fiecare an iată-ne ajunși în preajma Crăciunului, sărbătoare mult-aşteptată de mici şi mari. Şi exact ca în fiecare an aud pretutindeni lait-motivul: TU AI FOST CUMINTE ANUL ĂSTA?!?!?!

Băi fraţilor, sunteţi obsedaţi? Deschid televizorul şi la reclame văd un bunic rotunjor şi uşor îmbujorat ( o fi de la alcool sau de la căldura şemineului?) care întreabă ingenuu îmbrăcat într-un halat roşu dacă am fost cuminţi anul acesta? Vorbesc cu o prietenă la telefon şi mă întreabă dacă anul acesta vine Moşul la mine.....pauza de rigoare.....şi adaugă emfatic : "asta doar dacă ai fost cuminte!"
WTF? Ai fost cuminte? Nu, nu am fost cuminte..... în sensul dat de majoritatea, adică nu am respectat regulile celor din jur, nu am spiritul de turmă în mine, sunt un răzvrătit de la natură. Nu, nu am fost cuminte stând în banca mea şi acceptându-mi rolul atribuit de alţii. Nu, nu am fost cuminte stând în "cursa şobolanului" (vezi R. Kiyosaki) şi acceptând ciclul casă/muncă/ casă/somn impus. 
De fapt această cuminţenie care este pe buzele tuturor este o chestie parşivă tare, inoculată adânc în subconştient. Este RĂSPLATĂ!  Ca la dresaj: faci ce îţi spune dresorul, la sfârşit îţi iei zăhărelul, nu faci..... îţi iei o nuia peste picioare. Cam despre asta este vorba şi în cazul cuminţeniei din preajma sărbătorilor de iarnă. Ai fost cuminte.....primeşti zăhărelul( cadoul) de la Moşu', nu ai fost cuminte nu primeşti nimic.
Moşule, eu am fost CuMinte. Am trecut prin filtrul minţii mele tot ce am văzut în jur și tot ce am citit în ultima vreme, am încercat să întrezăresc adevărul printre rândurile frumos ambalate deseori. Am fost CuMinte şi am evitat manipulările de orice fel încercând să rămân cu coloana vertebrală dreaptă chiar şi în momentele în care eram clar împotriva valului. Am fost CuMinte ascultându-mi inima şi sfătuitorul interior ori de câte ori am întâlnit situaţii ciudate şi neprevăzute. Am fost CuMinte încercând să simt aproape natura şi animăluţele, să iubesc simplu şi nesofisticat pe cei simpli şi nesofisticaţi, am fost CuMinte urmându-mi valorile curate în viaţă.
Şi chiar dacă pentru asta Moşule nici anul acesta scrisoarea mea nu a fost citită de tine şi nu voi primi nici un cadou, fă te rog Moşule un efort şi du cadourile ce mi se cuveneau mie celor care au mai multă nevoie decât mine, celor singuri, celor uitaţi de lume, celor care şi-au pierdut speranţa, copiilor singuri de sărbători care tânjesc după părinţii plecaţi în lume pentru un trăi mai bun. Chiar dacă adultul din mine nu e pe placul tău şi a tiparelor societăţii, dragă Moşule, priveşte la copilul din mine ascuns în spatele dulapului încărcat cu ani şi da crezare purităţii dorinţelor de mai bine şi materializează-le în căsuţele celor care au atâta nevoie.
Nu te întreb Moșule dacă TU AI FOST CUMINTE, ar fi o întrebare retorică și inutilă. 
Iar cadoul pe care mi-l doresc am să mi-l cumpăr singur, ca în fiecare an 😉 

duminică, 19 octombrie 2014

Regrete cochete

Cum spunea şi înţeleptul Barrymore   “devenim bătrâni când regretele ne înlocuiesc visele”.
Eeeheee ... deci încep să devin bătrân dragilor! De fapt eu nu am înlocuit visele cu nimic încă, visez cu ochii deschişi de câte ori am ocazia, şi am doar vise măreţe, nu aşa...oricum... Dar pe lângă vise simt că îmi dau ghes câteodată şi ceva regrete. Sunt mici, dar enervante ca nişte furnici care te pişcă sistematic de pe unde nu te aştepţi când ieşi la iarbă verde cu prietena.


Până acum câţiva ani mă făleam cu faptul că nu am nici un regret, că dacă ar fi să dau timpul înapoi aş face exact aceleaşi lucruri care le-am făcut deja. Acum însă simt că nu mai e aşa, simt o uşoară nostalgie în ceea priveşte trecutul, anumite acţiuni din viaţa mea sau interacţiunea cu anumite persoane. Ştiu, e inutil să îmi consum energia pe “laptele vărsat”, oricum aş da-o, oricum aş întoarce-o, ireversibilitatea timpului e de netăgăduit. Este inutil să mă gândesc “cum ar fi fost dacă.....”. În alambicul complicat al minţii apar scenarii peste scenarii, siguranţă hilară că viaţa ar fi fost roz din toate punctele de vedere dacă făceam acel lucru la timpul lui.... sau măcar aveam inima împăcată şi liniştea sufletească îmi mângâia creştetul simţurilor.

Am încercat mereu să fac tot ceea ce am crezut că este mai bine în acel moment, adică să fiu cea mai bună variantă a mea, tocmai pentru a nu avea regrete. Şi dacă stau bine şi mă gândesc, nu am regrete majore care să mă împiedice să pun capul pe pernă noaptea şi să dorm liniştit.

Dar, ca tot omul, unele acţiuni din viaţa mea aş fi putut să le fac .....diferit(nu îmi vine alt termen mai potrivit acum). De exemplu, aş fi putut:
  • să investesc mai mult timp şi mai mult curaj în hobby-urile mele
  • să fac o altă facultate decât cea pe care am făcut-o
  • să fi petrecut mai mult timp cu copilul meu şi să îi fi acordat mai multă atenţie
  • să călătoresc mult mai mult decât am făcut-o
  • să îmi petrec mai mult timp în natură şi în mijlocul animăluţelor
  • să îmi fi construit o căsuţă într-un sat de munte la marginea unei păduri
  • ....şi ultima, cea mai grea,.....să reuşesc să păstrez o relaţie plină de iubire şi puritate

Hai că am spus-o şi pe asta.....Uff, de-abia acum îmi dau seama cât de greu e să îţi enumeri regretele. 


Tu ai regrete mari în viaţă? Sau din acestea mai mici? Lasă-mi un comentariu mai jos.....

miercuri, 16 iulie 2014

Scrisoare catre Univers - guest post

Scrisoare către Univers


  „ - Mă aude cineva?”
Destinul, oare există? Să nu înțelegeți greșit, nu vreau să scriu despre soarta implacabilă a oamenilor, despre faptul că destinul ne conduce într-o anumită direcție și că nu avem puterea de a schimba  asta, ci vreau doar să subliniez că în viața fiecărui om sunt niște momente cheie, niște bifurcații de drum care pot schimba dramatic tot ceea ce va urma. Mari întâlniri, oameni importanți care au avut ceva de schimbat în viața noastră, alegeri pe care le-am făcut și care, regretate sau nu, ne-au modificat povestea, toate acestea modelează ființa noastră într-un mod nebănuit câteodată. Pe mine toate aceste evenimente, povești, iubiri, dar mai ales mari întâlniri cum le-am numit mai devreme, m-au adus aici, în acest loc în care ador această meserie iremediabil, dar în același timp realizez că este o utopie, un lucru care la nivel teoretic este perfect, dar totuși de fiecare dată ceva este greșit. Acest lucru este uman, nu? Dar  oare avem puterea de a face ceva în privința asta?
În fine, ideea la care vreau să rămân este faptul că soarta m-a adus față în față cu această meserie, dar înainte de asta, mi-a adus oameni care m-au învățat să o iubesc și mai ales să o respect. Pe această cale vreau să îi mulțumesc domnului Miklós Bács care a pus piatra de temelie pentru acest templu din sufletul meu dedicat Teatrului. El ne-a învățat pasiunea, devotamentul, dar mai ales umilința față de scenă, care cred că trebuie să fie atribute ale fiecărui slujitor al scenei.
Eu, deși am un spirit ludic și îmi place foarte mult să mă joc, am totuși și o doză de seriozitate, câteodată, mult prea mare și iau lucrurile foarte în serios, mai ales când vine vorba despre teatru. De la toți oamenii din jurul meu, de la prieteni până la profesori, primesc mereu aceeași replică „Gândești prea mult!”. Acest lucru, mai mult decât tutunul, poate dăuna grav sănătății, nu numai fizice, bineînțeles. Această seriozitate este, însă, unul din efectele idealismului care mă bântuie când este vorba despre teatru(și nu numai) și cred că dacă acest idealism m-ar părăsi aș fi cu siguranță un actor mediocru care ar face această meserie din pură obișnuință sau rutină, fără să simt cu ardoare și pasiune tot ce se întâmplă în jurul meu. Și dacă acest lucru s-ar întâmpla, dacă nu m-aș mai bucura și nu aș mai simți cu putere toate acele lucruri, atunci cred că nu aș mai avea ce căuta pe scenă, nu aș avea dreptul să umplu scena cu plictiseala mea.
Este adevărat că în acest drum al meu, care clar este încă la început, au fost deja numeroase momentele în care am spus că nu mai pot, că nu mai vreau sau pur și simplu toate lucrurile erau potrivnice și nu părea să existe vreo scăpare, și această senzație provine probabil din idealismul despre care pomeneam mai devreme care s-a instaurat în ființa mea și care mă făcea să cad de foarte sus la fiecare dezamăgire. Dar totuși, de fiecare dată, același idealism a fost cel care m-a salvat, pentru că m-a făcut să îmi aduc aminte de toate acele momente când într-adevăr m-am bucurat de toate lucrurile care mi-au fost sortite de către acest Mare Păpușar.
 Chiar și în momentul de față sunt într-un impas, nu știu încotro și cu ce scop, dar sper că soarta, dacă știe că acesta este drumul meu, mă va ajuta să fac alegerea potrivită. Chiar dacă voi renunța la teatru, el este prea profund în ființa mea ca să îl și uit. Sunt la început de drum, dar tot ce îmi doresc este să mi se ofere șansa să pot în continuare să descopăr și să învăţ alfabetul sentimentelor, trăirilor şi mai ales al intenţiilor mele, un alfabet care momentan este personal, dar sper că la un moment dat va fi congruent cu alfabetul celor din jurul meu, fie cunoştinţe, fie public, pentru ca atunci să fiu înţeleasă deplin când încerc să comunic ceva, atât în viața cotidiană, cât şi pe scenă.



Decianu Ioana

Cine este Ioana? Frumoasă întrebare, dificil răspuns. Înainte de toate este un om frumos, apoi....artistă până în ADN-ul profund al fiinţei sale, actriţă în plină ascensiune, pictează în timpul liber, produce "chestii" hand-made, pasionată de outdoor şi aventura-park.....exact cum spuneam, e dificil să reuşeşti să închizi în câteva cuvinte o personalitate atât de complexă şi faţetata că a Ioanei. Vrei să o cunoşti pe Ioana? 




duminică, 13 iulie 2014

Femeia perfecta

S-au făcut şi se fac studii despre preferinţele bărbaţilor în ceea ce priveşte subiectul "Femeia Perfectă”. În mintea fiecărui bărbat există o tipologie specifică, o idee(sau mai multe, sic!) despre cum ar trebui să arate femeia ideală: tandră, senzuală, sigură pe ea sau sensibilă şi naivă,



sursa foto aici


sexoasa rău sau genul  vreausatrecneobservată, blondă, brunetă sau roşcată, slabă, fitness-fit sau mai plinuţă, cu sâni enormi sau cu sâni tip ouă-ochiuri, cu picioare lungi până în gât sau mai scurte de o ciupesc raţele de fund, cu pistrui sau cu tenul alb ca de marmură, părul scurt sau lung până în talie. 





De gustibus non disputandum!












sursa foto aici


Dar două tipologii marchează detaşat în terenul campionatelor de „perfect women”.....

Femeia „trofeu”, 


sursa foto aici

 femeia după care întorc capul pe stradă şi bărbaţii şi femeile deopotrivă, femeia “de bifat”, femeia aia pe care orice bărbat ajuns undeva pe scara socială/financiară o vrea lângă el la un moment dat. E o chestie de status-simbol, de marcat. În concepţia anumitor bărbaţi intră în aceeaşi categorie cu „uite ce super-masină mi-am luat, ăsta e ultimul model de ceas de la Patek Phillipe care l-am primit ieri, ce părere ai despre yahtul ăsta de la Fincantieri care l-am comandat?” Femeile „trofeu”, sofisticate, inaccesibile, preţioase sunt însoţite de un statement foarte clar: luxul nu este accesibil tuturor. Toţi ne gândim la ea, unii au avut aşa ceva lângă ei, alţii nu. Un singur amănunt este de subliniat: femeia „trofeu” nu va fi aleasa niciodată că demnă reprezentantă purtătoare de verighetă, ea are locul ei bine prestabilit. E cea care aţâţă orgoliile şi pohtele, cea care face ca imaginaţia să ţi-o ia razna, parfumul ei îmbătător  de simţuri îţi rămâne impregnat în nări şi pe piele multe zile după ce imaginea ei s-a şters de pe retină....dar atât. Nu te vei gândi să faci copii cu ea, nu te vei gândi cum ar fi să vă ţineţi încă în braţe pe şezlongul de pe terasa casei voastre de la munte la venerabila vârsta de 80 de ani, nu te vei gândi să o prezinţi alor tăi sau să o duci la slujba religioasă de duminică la biserica satului din care provii.

Femeia „vis”,  
 sursa foto aici
femeia....femeie, aia de care te îndrăgosteşti pentru că e aşa cum îţi place, corespunde tiparului tău. Aia naivă, sensibilă, aia care mereu zboară, plină de vise şi idealuri, nu îţi pică falca spre pământ când o vezi, nu îţi iese aparent cu nimic în evidenţă la prima vedere, nu este „appariscente” cum spun italienii, o frumuseţe care să te zăpăcească şi să te subjuge instant. Nu, nu este aşa, dar este ceva mult mai tare. Este delicată, suavă, completă ca femeie, degajă căldură interioară, energie pozitivă şi iubire necondiţionată prin toţi porii. Te priveşte mereu cu ochii mari, frumoşi şi blânzi, împărtăşeşte cu tine simplu şi delicat prea-plinul afecţiunii din care este făcută, te completează prin simpla ei prezenta, te marchează în mod plăcut prin simplitate şi inocenţă, prin frumuseţe şi naturaleţe. Este femeia care te înţelege întotdeauna, chiar şi atunci când o problemă te apasă sau simte un nor trecător peste privirea ta, ea te va mângâia delicat pe faţă şi îţi va lumina viaţa cu un zâmbet şi cu un „Lasă, o să treacă şi asta! Suntem împreună şi vom reuşi să trecem peste toate!”.
Este femeia lângă care îţi faci gânduri, planuri, femeia lângă care poţi să visezi, femeia lângă care poţi să plângi, să te impresioneze ceva şi să arăţi asta. E femeia cu care nu vrei să pari altceva decât ceea ce eşti, nu vrei să o impresionezi prin ceea ce nu eşti….este femeia lângă care eşti gol şi atunci când eşti îmbrăcat. Nu vrea să fii Şmecherul satului, nu vrea să te dai Superman, ea te doreşte exact aşa cum eşti: cu glumele tale uneori nesărate, cu sufletul tău de copil zăpăcit de fluturi şi stropi de casacadă, cu carisma ta, cu trecutul tău, cu stângăciile tale, cu prostiile pe care le debitezi uneori şi de care se amuză. Te vrea doar pe tine, cel de care s-a îndrăgostit ea. Te vrea pentru dragostea din sufletul tău, pentru ceea ce oferi şi primeşti, pentru slăbiciunile tale, pentru bunătatea ta. Nu aşteaptă de la tine chestii pe care nu le poţi face, nu vrea să te transforme în nimic altceva decât ceea ce eşti. Femeia asta ştie una şi bună..că trebuie totul să fie natural, firesc.
Femeia asta este o combinaţie letală, dar minunată. Aş îndrăzni să spun Dumnezească. Şi spun asta pentru că este un dar lăsat de la Dumnezeu să întâlneşti o asemenea femeie cu care să vă împărtăşiţi destinele. Femeia asta este un univers în sine în care vrei să intri şi să nu mai ieşi nicicând, este seiful pe care îl doreşti al tău pe veşnicie şi în care să îţi depozitezi în absolută siguranţă inima, sentimentele, visele.
Femeia „vis” este ca un castel frumos din poveşti, minunat atât la exterior cât şi la interior, supremaţie arhitecturală incontestabilă şi delicateţe în detalii.

Dacă ai o asemenea femeie „vis” lângă tine, preţuieşte-o ca pe o nestemată. Dacă încă nu ai una, roagă-te să o întâlneşti.

Nobis!



miercuri, 21 mai 2014

Ajuta-ma astazi!

Despre verbul atât de desuet în zilele noastre„a ajuta”  am mai scris aici, în acest articol. Acum însă vreau să îți cer ceva.....
Îţi cer astăzi ajutorul. Nu dramatic, nu ţipând, nu cerşind, dar în genunchi. Am nevoie de tine, am nevoie de încurajările tale, de sfatul tău, am nevoie de îmbrăţişarea ta sinceră. Am nevoie să te simt lângă mine, să îmi redai încrederea în mine însumi pierdută iremediabil undeva prin praful griului cotidian. Ia-mă de mână aşa cum o făceai când eram mic şi poartă-mi paşii prin rătăcita-mi viaţă! Descătuşează-mi sufletul cel plin de amărăciune şi deschide-mi ochii spre orizonturi frumoase şi oameni minunaţi. Fă-mă să pricep că pot şi merit mai mult de atât,arată-mi cum să mă pot privi din nou surâzător în oglindă şi cu speranţă spre viitor. Ajută-mă astăzi să mă regăsesc şi să înţeleg cu claritate şi fără dubii care este scopul meu în această viaţă, aici şi acum. Şi după ce îmi vei oferi ajutorul, ia-mă în braţe şi dansează cu mine valsul fericirii în sunete de suflet înălţat şi trezit de vibrații pline de lumină!
Ajută-mă astăzi......MĂICUȚĂ!

Am crezut că sunt puternic şi că pot face faţă oricărei situaţii. Însă niciodată să nu spui....niciodată. Sunt momente în viaţă când zâmbetul cuiva străin, îmbrăţişarea şi susţinerea morală (şi fizică) te pot ajuta să te ridici. Şi eu am simţit asta pe propria-mi piele. Și mulțumesc infinit Universului că am avut parte de acea mână intinsă exact când aveam mai mare nevoie, când eram pe marginea prăpastiei.

De aceea vreau să te rog ceva astăzi! AJUTĂ ȘI TU! De câte ori poţi, de câte ori ai ocazia.
Nu inventa scuze sau interpune orgolii false între tine şi cel/cea care are nevoie de ajutor! Fă-o şi atât....fără aşteptări, fără remuşcări, ajută din toată inima ta! Şi ştii de ce? Pentru că o faci în primul rând pentru sufletul tău! Este un capital ce se adună de fiecare dată când ajuţi ....acolo..... la catastiful cel neştiut de nimeni, şi care îţi va aduce înzecit în această viaţă din ceea ce dai.
F
ă bine unei plante, unui câine, unui copac, unei bune prietene și bucură-te de bucuria lui/ei.

Fă un bine, ajută, ACUM!   


miercuri, 14 mai 2014

VIDEO „Lectia de istorie” de Radu Pietreanu

Patos, adevăr dureros al zilelor noastre, o pildă pentru toți cei care stau cu mâinile încrucișate și așteaptă ca alții să facă ceva cu țara asta.... Respect profund domnule Radu Pietreanu!